Profile photo of dana

by

Respectati traditiile de Craciun?

23 December 2011 in News si Editoriale

Pentru cei de la oras sarbatoarea Craciunului este simtita prin supraoferta de produse, reclame, aglomeratie, agitatie, timp prelungit de lucru sau dimpotriva, zile libere. In scoli sau gradinite copiii ofera parintilor traditionala “serbare de Craciun”. Se impart pungi cu cadouri.
Pentru cei care mai respecta calendarul popular, 23 decembrie este ziua in care incep traditiile si obiceiurile de Craciun. Dar in orase de prin noiembrie ne-au inundat saloane multicolore, se simte miros de cozonaci si se aud in difuzoare colinde.
Pentru taranii nostri, pentru toti cei care tin sa respecte traditia asa cum au mostenit-o de la mosii lor, lucrurile stau putin diferit. Dincolo de comercial, de obligatii si kitsch.

23 decembrie
– ziua in care se sarbatoresc mortii care coboara din cer pe pamant pentru a fi omeniti.
Dupa miezul noptii se face o masa cu mancare de post (turte, grau fiert, fasole si altele) pentru ospatarea spiritelor mortilor.
Dimineata, dupa sfintirea mesei, mancarea este impartita membrilor familiei si vecinilor.
– incepe colinda copiilor, care sunt considerati aducatori de noroc si fericire.
– inainte de culcare taranii trebuie sa taca din gura si sa gandeasca la papusoi. Asa cum ii vor visa, asa va fi porumbul peste an.
– seara se face calendarul de paine si calendarul de ceapa, care prooroceste vremea pe un an intreg.

24 decembrie
-se deschid cerurile si se fac practici oraculare pentru ferirea de boli si recolta de anul viitor. -in aceasta seara, de Ajun, se pun pe masa doua paini, sare, peste, grau si un pahar cu apa, pentru mortii care vin sa manance.
– amenintarea pomilor, in care barbatii se duc cu topoarele in gradina si ameninta copacii ca daca nu vor rodi asa cum se cuvine, o sa-i taie.
– aluatul framantat in noaptea de Craciun e bun de deochi pentru vite.

25 decembrie,CRACIUNUL
– colindatul,
– mersul cu steaua (pana la Boboteaza, de Sfantul Ioan),
– irozii (venirea magilor dupa stea)
– impartirea firimiturilor primului colac de Craciun de mancare la pasari si vite, ca sa fie ferite de boli,
– nespalarea blidelor in care s-a mancat de Craciun, pana a doua zi, cand apa in care se spala se da la vite contra deochiului si superstitia conform careia daca de Craciun este cald, de Paste va fi frig, si invers.
-In ziua de Craciun nu se matura si nu se scoate gunoiul afara din casa pana a doua zi.

Pentru a avea un an bogat trebuie sa primiti colindatorii si, in ziua de Craciun, sa dati de pomana unui om sarac. In unele zone exista traditia conform careia la masa de Craciun trebuie pus un tacam in plus, in caz ca vreun nevoias va bate la usa si va cere ceva de mancare sau adapost.

sursa : feminin.netul (http://feminin NULL.netul NULL.ro/traditii-si-sarbatori/traditii-si-obiceiuri-de-craciun/ )

(http://www NULL.addtoany NULL.com/add_to/facebook?linkurl=http%3A%2F%2Fagro-network NULL.ro%2Frespectati-traditiile-de-craciun%2F&linkname=Respectati%20traditiile%20de%20Craciun%3F) (http://www NULL.addtoany NULL.com/add_to/twitter?linkurl=http%3A%2F%2Fagro-network NULL.ro%2Frespectati-traditiile-de-craciun%2F&linkname=Respectati%20traditiile%20de%20Craciun%3F) (http://www NULL.addtoany NULL.com/add_to/google_plus?linkurl=http%3A%2F%2Fagro-network NULL.ro%2Frespectati-traditiile-de-craciun%2F&linkname=Respectati%20traditiile%20de%20Craciun%3F) (https://www NULL.addtoany NULL.com/share)
Skip to toolbar